Susținem performanța sportivă:

Credem că sprijinirea atleţilor este cel mai important aspect al oricărui sport, indiferent că vorbim de cei care sunt la început de drum sau de atleţi profesionişti. Credem că perseverența și dedicarea în sport trebuie să se concretizeze și în satisfacție materială, nu doar personală.

Ca şi organizaţie non-comercială și independentă, putem să ne îndreptăm toată atenţia înspre susţinerea și reprezentarea intereselor atleților noștri. În acest scop, OCR România oferă șansa sportivilor – care nu au posibilități materiale dar demonstrează că merită – să participe la competiții OCR subvenționat sau chiar gratuit.

Nominalizează pe cineva care crezi că merită să devină atlet sponsorizat OCR România.

    captcha
    X